CAPITOLUL I – DISPOZIŢII GENERALE

Art. 1. Regulamentul intern stabileşte regulile de ordine şi disciplină obligatorii în cadrul Primariei comunei Stefanestii de Jos, jud. Ilfov.
Art. 2. Regulamentul intern se aplică întregului personal angajat, indiferent de raporturile de serviciu, de felul contractului de muncă sau de durata acestora.
Respectarea regulilor de disciplină stabilite prin acest regulament sunt obligatorii şi pentru persoanele trimise temporar de la alte unitati (detasati, delegaţi) sau în vizită pentru perioda în care se afla în incinta instituţiei.
Art. 3. Prevederile prezentului regulament vor fi aduse la cunoştinţa salariaţilor prin afişarea lui la loc vizibil , astfel încât toţi salariaţii să poată lua la cunoştinţă conţinutul acestuia, ca nici un salariat să nu poată invoca necunoaşterea lui.
Persoanelor detaşate, aflate în delegaţie sau în vizită, li se vor aduce la cunoştinţa prevederile regulamentului intern de către persoana cu care colaborează în cadrul instituţiei.
Art. 4. Reprezentanţii salariaţilor semnatari ai regulamentului intern vor sprijini conducerea instituţiei în aplicarea şi respectarea prevederilor prezentului regulament.

Descarca Documentul